EXCLUSIV – Membrii Comitetului Executiv s-au întrunit degeaba

Casa Fotbalului din Bucureşti a găzduit în această dimineaţă şedinţa Comitetului Executiv al FRF în care s-au dezbătut mai multe probleme, însă după lungi dezbateri nu s-a ajuns la nici o dezicie.

S-a pus problema înlocuirii lui Ion Crăciunescu din fruntea CCA, însă fostul ecuson FIFA şi UEFA a rămas în funcţia de preşedinte al arbitrilor.

Cea de-a doua mare dezbatere a fost pe tema locului „vacant” din Liga I, rămas datorită retragerii dosarului de licenţă a clubului FC Timişoara (locul 25 în Liga a II-a, seria a 2-a), dar nici aici nu s-a ajuns la un numitor comun. Membrii CEx au decis să amâne verdictul în privinţa promovării directe a formaţiei oltene Gaz Metan Severin sau disputarea unui joc de baraj cu ocupanta locului 15 din Liga I, FCM Târgu Mureş, până la următoarea şedinţă, care va avea loc săptămâna viitoare, mai exact pe 1 iunie.

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.