Familia Ştiinţei, din nou împreună

Suporterii craioveni au „tras“ o partidă de fotbal împotriva idolilor de la Craiova Maxima, asistenţa, care a numărat peste o sută de persoane, fiind încântată de eveniment.

Lipsiţi de fotbal şi mâhniţi de cele petrecute în ultimii doi ani cu Universitatea Craiova, ultraşii alb-albaştri au încercat în nenumărate rânduri să facă „lumină“ şi să ceară ajutor pentru a reda Olteniei cel mai de preţ lucru ai ei. Ultima acţiune a Asociaţiei Suporterilor Olteni a avut loc astăzi, la baza sportivă „Popeci“, de pe strada Caracal, când fotbalul a opus, şi a unit totodată, echipa suporterilor şi pe cea de old boys a Craiovei Maxima. Din tabăra „legendelor“ au făcut parte Florin Dumitru, Cătălin Rizan – George Biţă, Marius Sava, Sorin Cârţu, Marian Calafeteanu, Nicolae Tilihoi, Gigi Ciurea, Corneliu Papură, Emil Săndoi, Silvian Cristescu, Narcis Mohora şi Costică Donose. Scorul a fost 11-3, pentru foştii componenţi ai Ştiinţei marcând Ciurea (3), Sava (2), Cristescu, Papură (2), Cârţu, Donose şi un suporter, întrucât spre finalul meciului s-a făcut schimb de jucători între cele două formaţii, dovedindu-se astfel legatura strânsă dintre cele două tabere. De fapt, rezultatul nici nu a contat, ci revederea cu marii jucători ai Craiovei Maxima, atmosfera fiind una foarte destinsă şi frumoasă, nelipsind celebrele cântece şi încurajări ale fanilor şi nici apostrofările la adresa finanţatorului Adrian Mititelu.

 

Sătui de nepăsarea autorităţilor

 

A fost evident că atât înainte de meci, cât şi după, suporterii şi fotbaliştii de legendă ai Craiovei au discutat pe tema Universităţii, întrebările de bază ale ultraşilor fiind când va reveni Ştiinţa în fotbal şi de ce nu se implică autorităţile în renaşterea fotbalului craiovean. Răspunsurile concrete nu s-au găsit, dar cei intervievaţi au afişat un aer optimist.
„Este dureros că va mai trece şi anul acesta şi noi suntem tot pe dinafară, dar n-avem ce face“, a declarat Nicolae Tilihoi.
„Cel mai mult mi-a plăcut bannerul cu autorităţile (Autorităţi indiferente – n.r.). Au avut posibilitatea să rezolve problema în vară, dar n-au făcut-o. Poate că anul viitor vor acţiona şi nu vor mai sta pasive“, a punctat Sorin Cârţu.
„Trebuie să sperăm că se va sfârşi acest coşmar şi că vom reveni. Ar trebui să fie pus la punct din timp un plan, pentru că anul următor nu avem voie să rămânem pe dinafară. Păcat de suporteri, pentru că suferă multă lume pentru această echipă“, a spus, la rândul său, Emil Săndoi. Selecţionerul echipei de tineret a României s-a arătat impresionat de faptul că la meciul de miercuri seară dintre Napoli şi Lazio, în galeria napoletană a fost arborat un banner foarte mare pe care scria: „Giustizia per U. Craiova!” (Dreptate pentru Craiova): „Am fost mişcat când am văzut asta. Sunt mulţi suporteri ai Universităţii în Italia şi n-au putut rămâne indiferenţi“.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.