FC Olt s-a reunit pe stadionul „1 Mai“

Noua reprezentantă a Slatinei, FC Olt, s-a reunit în această seară pe stadionul „1 Mai“, sub comanda antrenorului Dan Oprescu, fratele unuia dintre finanţatori, Marius Oprescu.

Reunirea a adus nume noi în tabăra slătineană. Deşi nu se mai afla în vederile celor de la ALRO, mijlocaşul Mircea Voicu va evolua pentru noua formaţie a judeţului.

„Am fost dorit la FC Olt. Încă nu am discutat datele contractuale, vom vorbi în zilele următoare. Cunosc 80% din componenţii lotului şi cred că este un proiect bun”, a spus Voicu. Un alt jucător prezent pe stadionul „1 Mai” a fost Petre Goge. „Eu discutasem cu Jane Niţulescu, dar văd că acum se doreşte altceva. O să vorbesc cu noua conducere şi vom vedea. Aş vrea să semnez un contract pe un an”, a spus fundaşul, pentru Olt TV.

La polul opus se regăseşte Augustin Chiriţă: „Chiriţă nu cred că va rămâne”, a punctat „principalul” Oprescu. „O să merg pe drumul meu”, a replicat Chiriţă.

La reunirea echipei FC Olt Slatina a fost prezent şi Adrian Pribac, fotbalist sosit de la CSM Râmnicu Vâlcea.

Staff-ul tehnic al echipei FC Olt Slatina are în componenţă un nou membru. Alături de “principalul” Dan Oprescu şi “secundul” Victor Crângureanu a fost cooptat Sabin Ciurea, care se va ocupa de pregătirea goalkeeper-ilor grupării locale. “Sabin Ciurea este antrenor cu portarii la FC Olt”, a punctat Oprescu. În precedentele sezoane, Ciurea s-a aflat în Arabia Saudită, unde a pregătit tinerii goalkeeperi ai clubului Ittihad Jeddah.

Iată lotul de 25 de jucători prezenţi la primul antrenament: Bugiu, Savu, Mecea – Bogdanovici, Irimescu, Cruşoveanu, Giurcă, Bancu, Cuedan, Vâlcică, David, Perşinaru, Matei, Vişa, Precup, Quist, Anghelina, Ene, Crăciun, Jianu, Corcoveanu, Velcovici, Goge, M. Voicu, Pribac.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.