Fotbal / Gică Popescu este nerăbdător să vadă bătăliile din play-off

Foto: spynews.ro

Fostul căpitan al României, Universității Craiova și al Barcelonei, Gică Popescu (foto), este nerăbdător să se reia Liga I și în special să vadă luptele din play-off. „Baciul” considerând că CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova pornesc favorite în lupta pentru titlu, dar nu exclude și vreo suspriză, ca în sezonul trecut, când Viitorul a ieșit campioană.

„Aşteptam acest început de campionat, pentru că e această perioadă de două – trei luni de zile, o perioadă moartă şi pentru suporteri, jucători – care se antrenează şi nu joacă. Într-adevăr, CFR-ul porneşte aparent cu prima şansă. S-a întărit foarte bine în această iarnă. Steaua, de asemenea, este o echipă cu mulţi jucători valoroşi, de echipă naţională, cu experienţă. Se pare că această bătălie va fi dată între cele trei fruntaşe – Craiova, Steaua şi CFR-ul – însă avem experienţa anului trecut, când Viitorul, în momentul când a intrat în play-off părea că şi-a îndeplinit obiectivul şi până la urmă a ieşit campioană”, a declarat fostul idol din Bănie, la telekomsport.ro.

„Cred că, având această experienţă a anului trecut, este foarte greu să anticipăm. Oricare dintre cele 6 echipe are o şansă în momentul în care se înjumătătesc punctele, distanţa dintre ele scade şi, în momentul în care prinzi o perioadă foarte bună – de trei luni de zile – şi echipa are o exprimare foarte bună, oricare dintre echipele din play-off poate fi o candidată la titlu […] Din nou, pare că CFR-ul şi Steaua au făcut cele mai bune transferuri. Dar să vedem dacă aceste transferuri pe hârtie vor fi bune şi la finalul campionatului”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.