Franța este noua Campioană Mondială

Echipa națională a Franței este noua campioană mondială la fotbal, după ce s-a impus duminică seară, cu 4-2, în ultimul act al turneului final găzduit de Rusia, în fața reprezentantivei Croației. Acesta este al doilea trofeu câștigat de „cocoși” după cel din 1998.
Gruparea din Hexagon a deschis scorul grație unui autogol, Antoine Griezmann a centrat în careu dintr-o lovitură liberă, iar Mario Mandzukic a deviat nefericit, cu capul, în propria poartă (1-0, ’18).
Croații au restabilit egalitatea prin Ivan Perisic, care a primit o pasă excelentă de Domagoj Vida și a șutat imparabil din interiorul careului (1-1, ’28).
„Cocoșii” au beneficiat de un nou cadou din partea adversarilor. Perisic a intervenit imprudent la o centrare de pe dreapta și a comis henț, iar lovitura de la 11 metri a fost transformată de Antoine Griezmann (2-1, ’39).
Franța s-a desprins la două goluri datorită lui Paul Pogba, care a șutat imparabil din marginea careului de 16 metri (3-1, ’60).
Trupa lui Deschamps nu s-a oprit din goluri, Mbappe trecându-și și el numele pe lista marcatorilor după un șut de la 20 de metri (4-1, ’65).
Croația a redus din handicap prin Mandzukic, care a profitat de o eroare a portarului Hugo Lloris și a marcat (’69, 4-2).
Franța: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas – Pogba, Kante (’55, N’Zonzi) – Mbappe, Griezmann, Matuidi (’73, Tolisso) – Giroud (’81, Fekir). Selecționer: Didier Deschamps.
Croația: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic (’82, Pjaca) – Rakitic, Brozovic – Rebic (’71, Kramaric), Modric, Perisic – Mandzukic. Selecționer: Zlatko Dalic.

„Cel mai bun jucător al turneului” a fost desemnat fotbalistul croat al echipei Real Madrid, Luka Modric.

Trofeul „cel mai bun tânăr jucător” i-a revenit lui Kylian Mbappe.

Belgia, pe locul trei

Finala mică a CM din 2018 a fost câștigată de Belgia, care a dispus sâmbătă cu 2-0 de Anglia, golurile fiind marcate Thomas Meunier (’4) și Eden Hazard (’82).
Belgia: Courtois – Alderweireld, Kompany, Vertonghen – Meunier, Tielemans (’78, Dembele), Witsel, Chadli (’39, Vermalainen) – De Bruyne, Lukaku (’60, Mertens), Hazard. Selecționer: Roberto Martinez.
Belgia: Pickford – Jones, Stones, Maguire – Trippier, Loftus-Cheek (’84, Alli), Dier, Delph, Rose (’46, Lingard) – Sterling (’46, Rashford), Kane. Selecționer: Gareth Southgate.
Următorul Campionat Mondial va avea loc în Qatar, în anul 2022.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.