Găzarii s-au instalat pe trei

Gaz Metan Severin a câştigat fără drept de apel cu FC Maramureş şi, beneficiind de jocul rezultatelor, s-a reinstalat pe locul trei în clasament.

Gaz Metan Severin a devenit principala candidată la ocuparea locului trei în clasament după etapa a 25-a din liga secundă, şi asta pentru că a reuşit să câştige de o manieră categorică întâlnirea de la Baia Mare, cu FC Maramureş, cu 4-0. Gruparea olteană a marcat prin Adrian Olah (‘22), Alex Zaharia (‘32) şi Hugo Moutinho (‘37, ’47).
„Este o victorie care ne bucură. Gazdele se aflau într-o situație delicată, undeva în coada clasamentului, şi de aceea ne aşteptam la o partidă destul de dificilă, mai ales că am urmărit câteva jocuri ale băimărenilor şi am tras concluzia că formează o echipă imprevizibilă, cu bune şi cu rele. Am încercat să luăm măsuri, să anihilăm cei mai buni jucători ai gazdelor, dar, în acelaşi timp, pentru că aveam nevoie de victorie, să şi atacăm de câte ori se iveşte ocazia. Am avut şansa să înscriem destul de repede şi din acel moment partida s-a dezechilibrat uşor, gazdele au încercat să iasă la joc: nouă ne convin spaţiile, avem jucători cu experienţă, cu tehnicitate multă, şi ne-am făcut practic jocul uşor după prima repriză“, a declarat antrenorul găzarilor, Marian Bondrea, conform eMaramureş.
FC Maramureş: Danciu – Duruş, Istrofor, Toma, De Rosa – Hodor, Fritea, M. Feraru (‘55, Feraru), Roman – Pop, Tănasă. Antrenor: Romulus Buia.
Gaz Metan: Şteţca – Mitic, Bălău (‘63, Cosic), Dandea,Giurgiu (‘85,Giurgiu) – Olah (‘72, Al. Marin), Bălace, Neacşa, Zaharia – Moutinho, Vancea.

ALRO, doar egal în Trivale

Deşi a făcut o partidă bună la Piteşti, ALRO Slatina nu a reuşit decât o remiză, scor 1-1, cu FC Argeş. Laurenţiu Boroiban a deschis scorul, reluând imparabil cu capul o centrare venită de pe partea stângă (‘40), însă Ivănică a restabilit egalitatea în minutul 79, după ce a profitat de o bâlbâială a defensivei oltene.
„Rezultatul este echitabil. Atacanţii mereu ratează cu mare uşurinţă. Am pierdut două puncte foarte uşor. Nu ne-am retras, am vrut să le dăm gol pe contraatac, am avut şi două ocazii prin Boroiban şi Ene. Faza în care am primit golul a fost tratată superficial. A fost un corner, am respins prost, nu au mai păstrat oamenii în marcaj şi a ieşit golul. Am pierdut două puncte mari la Piteşti“, a spus „secundul“ aluminiştilor, George Biţă, pentru gazetanoua.ro.
FC Argeş: Croitoru – Cl. Tudor, Wallace, Negoiţă (‘55, Ivănică), Briceag (‘75, Andrei) – Răuţă, Cârstoiu, Bazzi, Manole – A. Popa (‘68, Niculae), Dulcea. Antrenor: Viorel Dumitrescu.
ALRO: Savu – Pasăre, Răducu, Grosu, Velcovici – Anghelina (‘46, Quist), Precup, Săceanu,I. Stancu (‘75, Sg. Popescu) – Boroiban (‘82, Creţu), D. Ene. Antrenor: Sorin Cârţu.

FC Olt, victorie norocoasă

Un succes important l-a obţinut FC Olt Slatina, trupa lui Dan Oprescu impunându-se la Mureşul Deva cu 2-0, golurile fiind semnate de Huţanu (‘90) şi Dragalina (‘90+2).
„Cred că am luat o opţiune serioasă în lupta pentru evitarea retrogradării, dar încă nu s-a terminat campionatul. Da, am trăit cu emoţii partida, se poate spune că mutările pe care le-am făcut au fost inspirate. Nu mai contează celelalte aspecte, atâta timp cât am câştigat pe terenul unei contracandidate. Aştept ca băieţii să abordeze cu o mai mare încredere meciurile care au rămas de disputat, dat fiind faptul că presiunea nu mai este la fel de mare. Nu ştiu dacă programul este mai uşor, cert este că avem puncte în avans, noi nu am jucat cu Turda“, a declarat Dan Oprescu, pentru gazetanoua.ro.
Mureşul: Dezelme – G. Apostol, Ambruş, Geacă, Lia – Petrescu, Vârtic, Plăviţu, Ungur (‘46, Cârstoiu) – Dutciuc, Daniane. Antrenor: Romulus Gabor.
FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Irimescu, Cruşoveanu, Giurcă (‘46, Huţanu) – A. Pavel (‘62, Dragalina), Corneanu, Polgar, Melcea – David (‘85, Vâlcică), Burcea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.