Gică Barbu vrea în finală cu juniorii A

GP A

Juniorii A (copii născuţi în 1994) ai Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“ se află în faţa unei mari provocări, duminică urmând să participe la turneul final găzduit de stadionul „Dinamo“ din Bucureşti (2-6 iunie). „GP“ Craiova va întâlni formaţiile Dinamo, CFR Cluj şi campioana en-titre, Universitatea Cluj, aceasta fiind componenţa grupei A, în grupa B, ale cărei meciuri se vor juca la Piatra Neamţ, fiind repartizate echipele ACS Poli Timişoara, Viitorul Constanţa, Dinamo Oneşti şi Ceahlăul.
Revenind la reprezentanta Olteniei, obiectivul „şcolarilor“ de la „Hanul Doctorului“ este o clasare cât mai bună, de preferat primul loc, unul care duce în finala de la Mogoşoaia, programată pe 14 iunie. „Suntem pregătiţi pentru acest turneu şi sperăm să facem o treabă bună, chiar dacă noi evoluăm cu jucători mai mici, echipa noastră cuprinzând numai copii născuţi în 1995 şi 1996. Avem jucători de valoare şi ne vom bate cu toţi de la egal la egal. Sperăm să terminăm pe primul loc şi să mergem la Mogoşoaia, să jucăm finala“, a declarat antrenorul Gică Barbu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
„Am încredere că vom face un turneu bun şi că vom reprezenta Oltenia cu cinste. Îmi doresc foarte mult să jucăm finala, dar este un turneu puternic, cu echipe de valori apropiate, şi este posibil orice. Indiferent de locul pe care-l vom ocupa la Bucureşti, vom avea de câştigat, pentru că numai la astfel de turnee puternice se vor căli jucătorii noştri“, a declarat managerul Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“, Paul Răducan, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
Lotul echipei de juniori A de la „GP“ Craiova îi cuprinde pe următorii: portari: Marius Birăescu, Laurenţiu Popescu; fundaşi: Florin Baboi, Bogdan Pitulice, Cosmin Achim, Ştefan Covalschi, Tony Mihai, Mirel Ezaru, Bogdan Pârvoiu; mijlocaşi: Sorin Câmpeanu, Mihai Segărceanu, Andrei Pupăză, Vlad Marcu, Bogdan Gligor, Leonard Cioc; atacanţi: Alex Cioablă, Mihai Neaga, Cosmin Sârmon.

 

Programul turneului final de la Bucureşti
– duminică: ora 18.00: CFR Cluj – Dinamo, ora 20.00: „U“ Cluj – „GP“ Craiova;
– marţi: ora 18.00: CFR Cluj – „GP“ Craiova, ora 20.00: Dinamo – „U“ Cluj;
– joi: ora 9.30: „U“ Cluj – CFR Cluj, ora 11.30: „GP“ Craiova – Dinamo.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.