Handbal / Exclusiv – Burcea: Era normal să jucăm în Cupa EHF

SCM Craiova are cu ce se mândri în acestă vară. Federaţia Europeană de Handbal a anunţat astăzi că echipa feminină de handbal a Băniei va evolua în ediţia 2019 / 2020 a Cupei EHF, primind un wild-card drept recompensă pentru reușita din urmă cu două sezoane. Reamintim că fetele noastre au încheiat sezonul pe 6 în Liga Florilor, în afara locurilor de cupe europene.

„Pentru prima dată în istoria clubului trei formaţii vor participa în cupele europene: echipa masculină de baschet – în premieră, în Europe Cup; handbal feminin – pentru al treilea an consecutiv în Cupa EHF, iar voleibaliştii – în Cupa Challenge“, se arată în comunicatul clubului.

Contactat de GdS și sport-vartos.ro, antrenorul Bogdan Burcea, aflat în vacanță, nu a fost deloc surprins de veste. Cât despre achiziții, tehnicianul lui SCM Craiova a declarat că s-au realizat transferurile pe posturile indicate de staff-ul tehnic, dar că nu va divulga numele handbalistelor aduse și așteaptă ca oficialii clubului să organizeze o conferință de presă în acest sens.

„Eu v-am spus că vom primi acest wild-card imediat după ce s-a terminat campionatul. Vom juca, în mod normal, în turul întâi preliminar, dar este posibil să ne ducă și în turul doi. Era normal să primim acesta wild-card prin prisma punctelor pe care le-am făcut în EHF, prin ceea ce am realizat sezonul trecut, dar mai ales în cel din urmă cu doi ani, când am câștigat și trofeul. Am făcut și noi transferuri, dar, așa cum am anunțat înaintea ultimului meci, aștept ca oamenii din club să organizeze o conferință de presă și să anunțe lotul pentru sezonul viitor. Aceasta este înțelegerea mea cu cei de la administrativ. Ca idee au venit jucătoare în funcție de bugetul pe care îl avem alocat, însă vom avea o echipă competitivă“, a declarant Bogdan Burcea, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Reunirea echipei de handbal SCM Craiova va avea loc pe 8 iulie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.