Handbal (f) – Valentina Elisei Ardean este însărcinată şi îşi întrerupe cariera

Căpitanul naţionalei de handbal feminin, Valetina Ardean Elisei, a declarat miercuri, că este însărcinată şi îşi va întrerupe cariera la nivel de performanţă în următorul an. „Este o mare bucurie pentru familia noastră. Am aflat vestea acum 3 săptămâni, am preferat să ţin secret o vreme şi, desigur că nu avea rost să mai continui la Oltchim sau la orice altă echipă. Cred că este o mare realizare pentru familia noastră, mă sună lumea şi mă întreabă cum am reuşit aşa de repede, fără planuri, tratamente etc. Nu ştiu cum am reuşit, n-am făcut eforturi speciale, s-a întâmplat repede şi suntem foarte fericiţi. Nu ne-am pus întrebarea că am vrea fetiţă sau băiat, ci doar să avem un copil sănătos. Nici la nume nu ne-am gândit, sarcina are doar 10 săptămâni”, a declarat Valentina Ardean Elisei, pentru Mediafax.
Handbalista care a împlinit 30 de ani în 5 iunie nici nu se gândeşte să renunţe la handbal, după ce va naşte. „Nici nu mă gândesc că nu voi reveni în handbal şi nu oricum, ci la nivel înalt. Poate voi fi chiar mai bună decât până acum. Nu ştiu ce să spun de echipa naţională, deja există schimbări, dar pot spune ceva, în ce mă priveşte: niciodată nu spun niciodată! Mulţi cred că dacă faci un copil, rămâi apoi pe margine, nu cred deloc că e aşa. Poate îmi va fi foarte greu, dar nu voi renunţa, voi reveni!”, a mai spus handbalista, care a fost căpitanul naţionalei României la ultimele acţiuni.
Valentina Ardean Elisei a evoluat în ultimele şase sezoane la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu care a cucerit şase titluri naţionale, două Cupe ale României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Trofeul Campioanelor şi a jucat finala Ligii Campionilor, în 2010.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.