Ionuţ Stancu mizează pe publicul craiovean

Stancu mic

Fundaşul formaţiei CS Universitatea Craiova, Ionuţ Stancu, a afirmat că se bucură nespus de mult că s-a încheiat perioada de cantonamente şi că urmează o pregătire în Bănie, fiind totodată optimist în privinţa viitorului campionat. Fotbalistul craiovean şi-a trasat şi două obiective importante: să promoveze cu echipa pe prima scenă şi să umple arena „Ion Oblemenco“, în urma rezultatelor pozitive.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns acasă, că sunt la Craiova, şi voi face tot ce depinde de mine să le aduc bucurie celor din tribune. A fost o perioadă de pregătire bună, eu cred că ne-am antrenat foarte bine, dar rămâne de văzut în campionat, unul ce se anunţă foarte greu. Noi ne dorim să promovăm şi vom face tot ce depinde de noi să ne atingem obiectivele pe care le avem. Trebuie să fim conştienţi că suntem Universitatea Craiova şi trebuie să jucăm foarte bine pentru că oamenii din Craiova ştiu ce înseamnă fotbalul de performanţă şi aşteaptă de la noi rezultate cât mai bune“, a spus Ionuț Stancu, conform paginii de facebook a clubului alb-albastru.
Ionuţ Stancu este de părere că fără aportul suporterilor misiunea echipei sale va fi mult mai dificilă. „La Craiova poate exista fotbal, dar fără spectatori şi fără atmosfera pe care ei o crează nu cred că se poate face performanţă. Sunt convins că ne vor ajuta. Tot timpul publicul a fost al 12-lea jucător şi în lupta pentru campionate şi în momentele mai grele a fost alături de echipă. Dar publicul va veni lângă noi cât timp vom avea rezultate şi reuşim să-i aducem alături de noi la stadion, ceea ce de fapt ne dorim cel mai mult“, a punctat Ionuţ Stancu.

 

Câju, operat cu succes

 

Mijlocaşul CS Universitatea Craiova, Enache Câju, a fost operat cu succes la începutul acestei săptămâni la mâna stângă, urmând să fie indisponibil aproximativ o lună de zile. Câju s-a accidentat în amicalul cu Câmpina, fiind diagnosticat cu fractură. „După ce driblasem un jucător, m-a împins un alt adversar, pe care nici nu îl văzusem şi am căzut rău. A fost o cădere necontrolată, practic mi-a prins mâna sub mine. Asta este, îmi pare rău că pierd începutul sezonului, am făcut o pregătire foarte bună. Trebuia însă să mă operez şi să mi se introducă tijă, altfel exista riscul unei recidive. Totuşi, după două săptămâni îmi pot relua antrenamentele şi într-o lună, sper să fiu din nou pe teren, pierd doar startul turului“, a spus Enache Câju, conform liga2.ro. „Ne gândim doar la promovare, dar suntem toţi veniţi fiecare din altă parte, e greu până ne omogenizăm“, a completat fotbalistul grupării din Bănie.

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Erik Lincar, a strigat din nou catalogul ieri seară la stadionul „Ion Oblemenco“, unde a avut loc şi primul antrenament al săptămânii. În progragul alb-albaştrilor figurează pentru astăzi şi mâine câte două şedinţe de pregătire. Vineri după amiază, de la ora 18.00 sau 19.00, în funcţie de funcţionalitatea nocturnei de pe „Ion Oblemenco“, gruparea craioveană va susţine un joc de verificare în compania colegei de serie CS Mioveni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.