Işalniţa şi Podariul, pregătite pentru bătălia finală

meci

Stadionul „Extensiv“ va găzdui miercuri, de la ora 18.00, finala Cupei României – faza judeţeană, oponente fiind campioana Doljului, AS Podari, şi CS Işalniţa, ocupanta poziţiei a cincea în clasamentul Ligii a IV-a în campionatul regulat şi finalistă în Cupa Ligii.
Disputa se anunţă foarte „vie“, atât pe teren, cât şi în tribune, cele două formaţii urmând să fie încurajate de galerii. În privinţa deznodământului, fiecare combatantă vizează trofeul pus în joc, optimismul primând în rândul ambelor formaţii.
Mijlocaşul echipei CS Işalniţa, Alin Bratoveanu, a afirmat că îşi doreşte foarte mult să câştige acest trofeu şi a promis că el şi colegii lui vor face tot posibilul să iasă victorioşi din acest duel. „Cred că o să fie cel mai dificil meci de până acum, pentru că este vorba de un trofeu şi tensiunea este mai mare. În plus, jucăm cu Podariul, care tocmai a câştigat campionatul şi are un moral foarte bun, cel puţin faţă de noi care săptămâna trecută am pierdut finala Cupei Ligii cu Viitorul Cârcea (scor 1-2 – n.r.). Suntem motivaţi şi vom da totul pe teren. Ne dorim foarte mult să câştigăm Cupa României şi să salvăm astfel acest sezon, în care am ratat calificarea în play-off“, a declarat Alin Bratoveanu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
Tehnicianul grupării CS Işalniţa, Nicu Năstăsie, a afirmat că îşi doreşte foarte mult să cucerească trofeul Cupei României. „Cu siguranţă că îmi doresc să cucerim Cupa României. Nu am ajuns niciodată până aici la această competiţie, iar acum vrem să o câştigăm. Ar conta mult pentru tinerii de îi avem în echipă, pentru că noi, cei de la Işalniţa, ne-am propus să creştem jucători. Din păcate nu putem conta pe Daniel Bălosu, care a primit roşu în Cupa Ligii, dar vom căuta soluţii şi zic eu că vom acoperi foarte bine acest post“, a declarat Nicu Năstăsie, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

 

„Vrem să realizăm ‘tripla’ anul acesta“

 

În tabăra podărenilor optimismul este foarte mare. Mijlocaşul Alexandru Stoica, fiul fostului jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Fane „Mourinho“ Stoica, a declarat că îşi doreşte ca echipa sa să urmeze „reţeta“ nemţilor de la Bayern Munchen, păstrând proporţiile de rigoare, şi să bifeze „tripla“ (campionat – Cupa României – promovarea în Liga a III-a) în acest sezon.
„Pornim favoriţi în acest joc, dar nu trebuie să ne culcăm pe ideea că meciul e şi câştigat. Suntem concentraţi şi ştim că noi înşine suntem principalii adversari. Ne-am pregătit foarte bine şi vrem să câştigăm Cupa României, apoi să abordăm cu mult curaj meciul pentru barajul pentru promovare (19 iunie – n.r), cu Recolta Dănceu. Ar fi extraordinar de frumos să facem şi noi ‘tripla’, după modelul Bayern Munchen. Am dovedit că avem o echipă valoroasă pe parcursul campionatului, nu a fost uşor să revenim în cursa pentru titlu şi totuşi am terminat pe primul loc, dar misiunea noastră nu s-a sfârşit. Vom avea linişte abia după aceste două jocuri, pe care trebuie să le câştigăm cu orice preţ“, a declarat Alex Stoica, la Podari TV.
Antrenorul podărenilor, Victor Naicu, nu concepe să nu câştige Cupa României şi meciul de baraj, argumentându-şi afirmaţia cu valoarea lotului de care dispune. „Va fi un bun antrenament pentru noi în vederea pregătirii meciului de baraj. CS Işalniţa este o echipă bună, dar nu cred că vom asista la o surpriză, pentru că noi traversăm o perioadă excelentă şi trebuie să o concretizăm prin victorii în faţa Işalniţei şi Recoltei Dănceu. Am înţeles că meciul va fi arbitrat de o brigadă de Liga I şi o să-i rog pe băieţi să nu fie exigenţi şi să ne dea multe cartonaşe, pentru că se pun în meciul de baraj şi e păcat să ne punem piedici singuri. Evident că voi discuta şi cu băieţii mei să nu aibă nu ştiu ce porniri. Trebuie să-şi stăpânească nervii dacă vor să joace barajul. Sper să nu fie orgolii prost înţelese şi să se lase cu galbene sau roşii“, a declarat Victor Naicu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
AS Podari nu va putea conta în finala Cupei României pe fundaşul Adrian Mateiţă, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

 

Colţescu împarte dreptatea

 

AJF Dolj a decis ca finala Cupei României – faza judeţeană să fie arbitrată, în premieră, de şase fluieraşi, şi pentru a risipi orice gând negru brigada va fi una de Liga I. „În premieră pentru fotbalul judeţean, acest meci se va arbitra în şase oameni, aşa cum am văzut la Liga Campionilor şi la finala Cupei României. La centru va fi Sebastian Colţescu, asisteţi vor fi Daniel Mitruţi şi Adrian Popescu, arbitri adiţionali i-am delegat pe Omar Dumitrică şi Viorel Flueran, iar rezervă va fi Mihai Iliescu“, a declarat preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.