În vizită prin „Galaxie”

eu

Am ajuns în Spania graţie unui eveniment important în familie şi printr-o conjunctură fericită am prins şi un meci de Liga Campionilor: Real Madrid – Schalke. Soarta calificării s-a jucat încă din tur, „galacticii” mei s-au impus cu 6-1 la Gelzerkirhen, aşa că returul se anunţă relaxant. Gruparea germană a făcut public că va fi însoţită de aproximativ 4.000 de suporteri, ceea ce mă încântă, cunoscut fiind faptul că fanii lui Schalke sunt „gălăgioşi” şi au un repertoriu frumos. Spaniolii mei „trâmbiţează” că vor folosi echipa standard, nu-l vor menaja pe Ronaldo, Ramos sau Casillas pentru El Clasico de duminică, cu Barca, ceea ce iarăşi mă încântă. Îşi respectă spectatorii şi competiţia, bravo lor! Mi-am zis că voi fi la acest meci încă de la primul lucru pus în valiză, aşa că nu trebuie decât să merg la „Santiago Bernabeu” şi să-mi procur un bilet.

Asaltat de mascotele Realului

Însoţit de unchiul meu şi un verişor prin alianţă am ajuns luni dimineaţă la porţile marelui „Bernabeu”, mare în adevăratul sens al cuvântului, pentru că ne-a luat mult timp să-i dăm un ocol şi, din păcate, nu m-am gândit să cronometrez. Cred că turul, cu tot la holbatul ochilor prin restaurantele şi magazinul oficial al Realului, fugitiv de altfel, ne-a luat cam 50 de minute.
Nu eram singurii gură-cască de pe lângă „Bernabeu”, erau mai mulţi turişti în căutare de bilete, dar şi câţiva localnici. Într-un colţ am găsit şi mascotele „galacticilor” care te invitau la eveniment, lucru ce m-a amuzat, pentru că se purtau cu tine extraordinar de frumos. Lângă ele se aflau şi nişte reprezentanţi ai galeriei, care te întrebau dacă vrei să devi „madridista”, oferindu-ţi în schimbul a 15 euro un card prin care ţi se recunoştea simpatia pentru Real. Inventivi şi cu simţul marketingului, o chestie pe care nu o vezi în România, dar care ar putea fi „importantă”.

stadion zi manechine mag 1 mag 2  mag 4 mascote

A venit şi biletul…

Între timp s-au deschis şi casele de bilete, iar cozile nu au fost deloc mari, astfel că în 15 minute am şi ajuns faţă în faţă cu vânzătorul. Eu neştiind spaniolă, iar el neavând habar de engleză, am discutat prin intermediul unchiului meu, care este de-al locului. „Unde vrei să stai? Câţi bani eşti dispus să oferi pentru un bilet?”, m-a întrebat „Miguel” de după geam. Nedumerit, i-am răspuns că nu ştiu, iar el a scos o hartă cu stadionul şi cu preţurile scrise pe fiecare zonă în parte. Aşa mai venea de acasă, puteam să aleg. Preţurile variau de la 39 de euro, la 140, în funcţie de locul ales. Cum am destulă experienţă în domeniu, am decis să-mi cumpăr unul la tribuna a II-a, la ultimul nivel (5), cu 55 de euro, rezonabil pentru buzunarul meu şi suficient pentru a-mi satisface curiozitatea. La tribuna a II-a puteam să văd bine echipele, în ambele reprize, pe când dacă aş fi ales la peluză mi-ar fi trebuit binoclu să-l văd pe Ronaldo în faţa porţii adverse, marcând. Înainte de a-mi înmâna tichetul, Miguel de după geam mă întreabă de unde sunt, la care eu, fără să ezit, i-am spus că România. Mi-a „tras” un zâmbet şi mi-a dat biletul la meciul de a doua zi.
Bucuros nevoie mare, mi-am luat „La revedere” de la mascote şi reprezentanţii galeriei şi am plecat spre casă, spre Arroyomolinos, aşteptând cu nerăbdare să treacă ziua şi să vină clipa când voi participa pe viu la meciul echipei mele favorite: Real Madrid.

in fata casei de bilete Miguel bilet stadion mic

Prin „istorie”, cu gândul la marele meci

Orele n-au „zburat” aşa cum aş fi vrut eu, chiar dacă marţi dimineaţă am vizitat Toledo, oraşul vechi, plin de istorie, opusul a ceea ce văzusem în marele Madrid, cu clădirile noi, din sticlă şi cu frumuseţile şi agitaţia specifică marilor metropole. Recunosc că atât cât m-am plimbat pe meleagurile lui Sancho Pancha şi ale Seatului m-am gândit foarte mult „la cum o fi pe Bernabeu”, uitatul des la ceas dovedindu-se un gest absolut neinspirat.
Pe la 15.00 am revenit „acasă”, am făcut un „calcul” scurt şi am decis că e bine ca să plecăm spre „Santiago Bernabeu” în jurul orei 18.40, ca să ajungem din timp la stadion, fiind convinşi că metrourile vor fi pline.

toledo 1 toledo 2

Conglomeraţie de rase, unite prin fotbal

A sosit şi clipa mult aşteptată, plecăm spre meci. Alături de mine sunt tatăl şi unchiul meu, care nu mă vor însoţi în stadion, preferând să vadă oraşul noaptea şi să bea o bere într-un bar până se termină Real – Schalke. Constat cu stupoare că pe peron, la metrou, sunt foarte mulţi suporteri ai Realului, dar şi ai lui Schalke, şi cu cât ne apropiem de stadion, cu atât se umple trenul de fani ce merg la meci. Nu pot să nu remarc faptul că suporterii spanioli şi germani îşi vorbesc şi îşi strâng mâinile de parcă ar fi prieteni de o viaţă… E total diferit faţă de România şi Italia, faţă de cum este perceput şi „manifestat” fenomenul fotbal la noi, în privinţa suporterilor.

metrouDe bara de care mă ţin eu se „agăţă” şi un suporter al Realului, care părea să nu înţeleagă de ce sunt eu atât de interesat de ce se întâmplă în jurul meu. Observându-i nedumerirea de pe faţă îi spun „Hala Madrid”, asta ca să intru în vorbă cu el. Îmi răspunde în aceeaşi manieră şi pare interesat de conversaţie, dar dialogul se întrerupe brusc, când îl întreb dacă vorbeşte engleză. Am ghinion, e francez şi nu ştie în plus decât spaniolă. Tipul s-a înţeles bine în schimb cu un portughez şi el venit să-l vadă la treabă pe compatriotul CR7, moment în care mi-am dat seama că Realul este iubit în în treaga lume.
În spatele meu este un grup de fani ai lui Schalke, „afumaţi” bine de berea băută în Madrid. Sunt gălăgioşi, dar nu seamănă deloc cu ultraşii de pe la noi, sunt civilizaţi. Am ajuns, în sfârşit, în staţia „Santiago Bernabeu” şi coborâm cu toţii. Înghesuială mare pe scările „normale”, înghesuială mare pe scările rulante, înghesuială la ieşire.

Stewarzii, jos pălăria!

Am ieşit în final la suprafaţă, în cântecele fanilor spanioli şi germani, duelul începând încă de pe treptele gurii de metrou, dar sub semnul fair-play-ului. În jurul stadionului „Santiago Bernabeu” este o „viermuială” continuă, agitaţie la casele de bilete, la porţile de intrare, peste tot. Găsesc destul de uşor Torre B (turnul B) pe care trebuie să intru şi cu un mic regret urc scările. Spun asta pentru că aş mai fi zăbovit puţin jos, în agitaţie, ca să iau pulsul străzii cum trebuie, cum sunt obinuit. Nu mă surprinde deloc că la poarta 604 biletul meu este scanat, şi nu se rupe ca la noi. Bineînşeles că întreaga procedură s-a făcut în prezenţa discretă a unor stewarzi, care cu aceeaşi discreţie s-au uitat în geanta foto, fără să fiu percheziţionat la piele, ca la noi. Sunt salutat şi îndrumat spre scaunul meu, un lucru mai rar întâlnit pe stadioanele patriei. Îmi continui deplasarea şi intru în arenă, impactul cu „Santiago Bernabeu” blocându-mă pentru câteva minute, timp în care nu am făcut altceva decât să mă minunez de cum arată tribunele, cât de mare este arena şi cât de la locul lui şi de bine gândit e totul.

stadion seara viermuiala turnul B bun blocuri stewarzi stadion verde

Eşti român? Stai la cucurigu!

Tribunele abia încep să se populeze, doar sectoarele germanilor sunt pline. Mă uit din nou pe bilet şi văd rândul 12, primul scaun, şi pornesc în a-l găsi. Nu a fost prea greu, fiecare rând fiind numerotat, de asemenea şi scaunele. Eu am fost repartizat de Miguel pe ultimul rând, dar nu contează prea mult, se vede bine totul, chiar dacă distanţa este destul de mare. Încep să-mi fac câteva poze, să am amintire cu trăirile de pe „Bernabeu”, experienţă pe care vi-o împărtăţesc şi vouă acum. Pentru că am intrat prea devreme, decid rapid să inspectez stadionul pe nivelul la care mă aflu. Pot spune că am văzut nişte toalete decente, dar şi magazine şi baruri în care se putea servi un sendviş sau bea o bere cu amicii. Îmi iau un pahar de cola cu 3 euro, preţ absolut normal pentru Madrid, şi revin în arenă. Uşor-uşor începe să se umple stadionul, se populează şi sectorul în care mă aflu, dar tot mai sunt destule locuri libere în jurul eu. Timpul trece şi cu 30 minute înainte de startul partidei pe rândul meu nu mai vine nimeni, pe cel din faţă e un cuplu, şi, de fapt, pe toate rândurile din sector sunt multe scaune libere. Acum îmi dau seama de ce a zâmbit Miguel când i-am spus că sunt român înainte de a-mi da biletul. Nu merita să mă enervez şi n-am făcut-o, m-am amuzat doar şi mi-am spus în gând: la câte le fac românaşii noştri pe aici, e normal să se răzbune şi ei cum pot. Spre surprinderea mea, la celălalt capăt al rândului doi puştani spanioli. Ei aveau locurile mai jos, dar au urcat ca să poată să bage un joint când au chef. Şi au avut înaintea fiecărei reprize, fără să deranjeze. Îmi atrag atenţia şi două domnişoare, care poartă tricouri cu Real, pe spatele lor scriind Jese şi Guti, iar după gesticulaţiile făcute îmi dau seama că vorbesc „limba fotbal”. La noi nu prea vezi două fete să vină la un meci de fotbal şi să înţeleagă şi fenomenul, cam asta îmi zic în gând. Când întorc capul, în stânga văd un grup de patru doamne în vârstă, pe la 70 de ani, însoţite de doi bătrânei cu fularele cu Real la gât, făcându-şi poze. De asemenea, nu par la prima experienţă pe „Bernabeu”. Pot repera cu uşurinţă şi câteva mici grupuri de susţinători ai lui Schalke, care nu se sfiesc să poarte tricourile alb-albastre şi să-şi manifeste dragostea pentru echipa lor, fără ca nimeni să se uite urât la ei. O altă „anomalie”, dacă ne raportăm la fotbalul din România, Italia şi alte ţări în care domneşte fenomenul ultras.

culoar 1 culoar 2 fani real germani fete su

Câte un cântec pentru fiecare vedetă

Crainicul stadionului începe să prezinte jucătorii fiecărei echipe. Germanii exultă la ai lor, spaniolii îi ovaţionează pe „galactici”, în special pe vedetele Casillas, Ramos, Xabi Alonso şi Cristiano Ronaldo. Practic fiecare „alb” important a avut cântecul său, la cel al lui CR7 participând tot stadionul, nu degeaba este cel mai bun dintre cei buni. Echipele sunt chemate de la încălzire, iar la salutul publicului se declanşează efectiv fiesta în tribune, germanii strigă din toţi rărunchii Schalke, iar galeria spaniolă începe să cânte şi să aplaude, dând tonul în restul arenei. Este o atmosferă de coridă, departe cu ce sunt obişnuit pe stadioanele noastre. E o „ultrăşie” romantică, fără trivialităţi la adresa adversarului, fără nimic de prost gust. Doar cântece mişto şi duse până la capăt. Îmi zic în gând: se poate şi altfel… S-a cântat şi aplaudat într-una, primele fluierături auzindu-se abia în minutul 9, când Jese a fost faultat şi înlocuit de Bale, ulterior fiind diagnosticat cu ruptură de ligament.
După câteva driblinguri reuşite de Ronaldo şi două ocazii ratate de Morata, „vulcanul” erupe în aplauze, CR7 a marcat şi a îngenuncheat prima dată „taurul”, modul cum se desfăşoară jocul prevestind o nouă victorie concludentă în faţa lui Schalke. Germanii ies mai mult la joc şi, deşi au atacat timid, au reuşit să marcheze, şutul lui Hoogland (’31) fiind deviat de un apărător al gazdelor, păcălindu-l pe Casillas (1-1). Până la pauză s-a jucat pe contre, cu un plus de dominare din partea madrilenilor. Brigăzile madrilene au aplaudat sacadat la fiecare lovitură liberă executată de „Balonul de aur”, dar tabela nu s-a mai modificat până la pauză.

jese ronaldo

Ronaldo a marcat şi pentru mine

După ultimul fluier decid să cobor în hol, să văd ce face lumea în pauză, ce se petrece pe culoarul cu magazine. Evident că germanii au mai apelat la o bere, iar spaniolii, mulţi dintre ei venind de la serviciu, halesc câte un burger king, hot-dog sau alte chestii de-ale gurii. Mă grăbesc să revin la locul meu şi să observ încălzirea jucătorilor de rezervă ale celor două formaţii, monitorizând totodată şi activitatea galeriilor.
Jocul se reia şi Real dă recital, Ronaldo face spectacol şi marchează (’74), la fel şi Morata (’75) şi victoria madrilenilor este aplaudată la scenă deschisă până şi de nemţi, ultimul fluier fiind privit ca o izbăvire de aceştia. Mie mi-a provocat o mare părere rău, iar momentele de magie au dispărut, fiind înlocuite cu urme de regret.
Şi cum picasem eu pe gânduri aşa, imediat de cum am ieşit din stadion vine cineva şi îmi pune în mână un bilet, pe care scria că-mi poate rezerva un loc la El Clasico de duminică seară, cu numărul său de telefon. Asta ca o ironie, pentru că eu chiar duminică am avionul spre România, iar visul de a fi prezent pe „Bernabeu”, la Real – Barca, este spulberat. Cel puţin deocamdată…

tabela scari clasico bs

Fair-play peste tot

Toată lumea a fost mulţumită de cele petrecute, inclusiv nemţii care au avut un motiv în plus să mai servească două-trei beri după, de necaz. În fine, pe scări spaniolii şi germanii şi-au dat prioritate, iar jos au trecut pe la magazinele ambulante cu produse, cumpărând steagurile şi fularele fabricate special pentru acest joc din Liga Campionilor. Mă reîntâlnesc cu tatăl şi unchiul meu şi coborâm în metrou, într-o înghesuială de „moarte”, prielnică hoţilor de buzunare, pe care i-am şi zărit în acţiune şi care, din păcate, am contatat că erau de-ai noştrii, ceea ce m-a enervat, pentru că din cauza lor suntem priviţi cu dispreţ.
În tren, aceeaşi înghesuială, cu spanioli şi germani comentând despre meci, şi cu oameni care şi-au încheiat foarte târziu serviciul. Obosit după ziua extrem de solicitantă, nu prea mai am chef de vorbă, iar mintea mea a rămas unde în „Bernabeu”, în faţa ochilor derulându-se în continuare secvenţele trăite la Real – Schalke 3-1.
A fost o experienţă de neuitat, dar de repetat, pentru că asemenea spectacol din teren şi din tribune nu trebuie ratat dacă iubeşti fotbalul de calitate. Nu este prea uşor din punct de vedere financiar să-ţi faci acest hatâr foarte des, dar o dată pe an merită să „rupi” un pumn de „arginţi” şi să te delectezi pe viu, în Spania, Italia sau Germania, la un meci de fotbal adevărat şi o atmosferă de calitate. Asta dacă nu cumva vrei să aştepţi până la adânci bătrâneţi să „crească” şi fotbalul autohton şi vrei să cunoşti cu adevărat sensul cuvântului fair-play. Următoarea mea destinaţie va fi cu siguranţă la Roma, însă rămâne de văzut când.
Până atunci, hala Madrid!

plecare steaguri 1 fulare  stad bun bun

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.