Mititelu contraatacă

Miti

Oficialii FC Universitatea Craiova au susţinut azi după-amiază o conferinţă de presă în care au anunţat participarea echipei în Liga a II-a, au prezentat lotul de jucători, dar şi organigrama clubului. Conducerea executivă va fi formată din Vlad Roşca – director general, Gigel Preoteasa – secretar general, Marcel Iancu – director executiv, Sorin Joavină – director administrativ, Ion Spânu – director de comunicare şi Mircea Moise – şef departamet juridic. În ceea ce priveşte antrenorul grupării alb-albastre, acesta va fi italianul Nicolo Napoli, „secunzii“ urmând să fie stabiliţi în perioada următoare. De asemenea, se intenţionează crearea unui centru de copii propriu, deoarece CSJ Ştiinţa U Craiova va colabora cu CS Universitatea, trei dintre antrenorii care se vor ocupa de juniori fiind Dragoş Bon, Petrişor Bondrea şi Ovidiu Turcu. Consiliul de Administraţie va fi format din reprezentanţii Comunităţii Suporterilor şi reprezentanţii Comunităţii Investitorilor.
Lotul de jucători va fi compus din următorii: portari: Dumitru Hotoboc, Aurel Preda; jucători de câmp: Dorel Stoica, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu, Cătălin Crăciun, Eugen Rioşanu, Sorin Buşu, Nelu Nicolae, Robert Căle, Bogdan Ciocârla, Florin Dragomir, Georgian Dinu, Claudiu Bălan, Ionuţ Mârzeanu, Gabriel Miu, Lucian Avram, Vasile Stănia, Lucian Pătru.

 

Mititelu: Singurul criteriu pe care nu-l îndeplinim este stadionul

 

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a afirmat că nu s-a gândit nici un moment să nu înscrie echipa în Liga a II-a, sperând totodată ca primarul Lia Olguţa Vasilescu să revină la sentimente mai bune faţă de echipa sa, spunând că şicanele din ultimul timp le-a făcut fiind presată politic.
„De la începutul anului şi până acum nu am avut de gând să nu înscriu echipa în competiţie, aşa cum au încercat unii să spună. Nicolo Napoli îmi este martor, m-am înţeles cu el de două luni, a cunoscut programul, a cunoscut planul, numai că am întârziat puţin să anunţ oficial, pentru că e vorba de un joc juridic care îl avem cu FRF. Din punct de vedere juridic, Fotbal Club Universitatea SA, care patronează şi administrează clubul de fotbal, este aptă să se înscrie în competiţie. Astăzi (ieri – n.r.) am înregistrat la FRF circa 20 de jucători şi încă şase jucători, cu care Nicolo Napoli negociază şi care vor veni ori pe 22 iulie, când este programată vizita medicală, ori în Austria, în cantonament, în funcţie de vize, că unii sunt extracomunitari. Cei de la FRF au afirmat de multe ori, că eu nu am făcut nici un demers să înscriu echipa, ceea ce e o prostie, pentru că perioada de înscriere este 1-15 iulie. Singurul criteriu pe care nu-l îndeplinim este stadionul. Conferinţa de presă pe care o ţin acum trebuia să o fac pe 5 iulie, pentru că eu am făcut o adresă către municipiul Craiova să mi se confirme că eu deţin stadionul ‘Ion Oblemenco’ şi am rugat-o pe doamna primar să-mi dea acea hârtie până atunci. În rest, toate lucrurile erau stabilite. Într-adevăr, sunt probleme financiare, dar vom rezolva şi acest lucru. Legat de stadion, unde deţinem baza legal, avem acte şi am avut grijă de el şi în perioada asta de doi ani de inactivitate, nu meritam să fim daţi afară, eu sper să fi fost doar un puseu de-al primarului, care îi va trece şi mâine sau poimâine vom intra în posesia bazei, pentru că deja mi se pare o blasfemie. Pe mine nu mă deranjează că voi avea deplasări la fiecare meci. Eu îmi fac teren de antrenament, că am atâtea terenuri în Craiova, avem capacitate tehnică şi profesională şi în două luni avem terenul făcut, dar nu-i normal. De teren de joc nu am bani acum, o să-l fac mai târziu“, a spus Mititelu.
În privinţa echipei CS Universitatea Craiova, Adrian Mititelu a spus că nu se opune, dar că nu acceptă două lucruri: „să uite de numele Universitatea Craiova şi să nu aibă culorile alb-albastru. CS Universitatea Craiova de astăzi nu este clubul din anii ’90, e înfiinţat în 1996. Este un club nou, luat de la zero, numai că are o denumire identică cu cel din anii ’90“.

 

Napoli: Trebuie să privim către viitor
Antrenorul Nicolo Napoli s-a declarat fericit de revenirea la Craiova şi susţine că lotul pe care îl va avea la dispoziţie va da satisfacţia dorită. „Pe această listă de jucători care a fost prezentată astăzi (ieri – n.r.) la FRF sunt fotbalişti pe care eu îi cunosc. Cinci-şase au fost aici, cât am fost şi eu antrenor, iar şapte-opt juniori i-am văzut în câteva meciuri, deci nu este o problemă de lot. Sunt în discuţii cu mai mulţi fotbalişti şi până pe 22 iulie, când va avea loc vizita medicală, în mod sigur va fi prezentat tot lotul. Am revenit la Craiova pentru că Adrian m-a chemat acum două luni, pentru că sunt prieten şi cu Marcel Iancu şi nu în ultimul rând pentru suporteri. Craiova nu merita să stea doi ani fără echipă. Suporterii să fie lângă echipă, pentru ca împreună să ducem Universitatea acolo unde îi este locul. Trecutul e trecut şi trebuie să privim către viitor. E foarte bine să apară altă echipă pe lângă Universitatea. Cum este la Torino sau la Milano, unde joacă amândouă pe acelaşi stadion, dar Universitatea să fie prima. E just ca echipa lui Mititelu să joace pe ‘Ion Oblemenco’. E posibil să vină jucători din Italia. După vizita medicală vom începe testele fizice aici, sper eu pe ‘Ion Oblemenco’, iar pe 26 iulie se va pleca în Austria, în cantonament. Pe 22 iulie, va fi prezentat şi restul staff-ului tehnic. Secundul e posibil să fie român, preparatorul fizic şi cel care se va ocupa de portari vor fi italieni“, a spus Napoli.
Prezent la întrunire, Dorel Stoica a afirmat că are mare încredere în echipă şi că este convins că va promova: „Sunt foarte fericit că am revenit la echipa mea de suflet şi aş vrea să le mulţumesc celor care mi-au oferit această ocazie. Am venit cu inima deschisă şi vreau să arătăm tuturor celor care aduc critici că o să revenim acolo unde ne este locul şi o să jucăm în Liga I. Cred în aceşti băieţi care sunt pe listă şi în cei care vor veni. Vreau să-i rog pe suporteri să vină alături de noi şi să fie aşa cum îi ştiu eu“.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.