Oprescu: Toate punctele au fost obţinute exclusiv pe teren

Accederea în eşalonul secund nu a adus modificări importante în lot, antrenorul Dan Oprescu mizând în mare parte pe jucătorii tineri, pentru care Liga a II-a însemna debutul într-un nivel superior. În iarnă, tinereţea a fost îmbinată cu un plus de experienţă, iar FC Olt Slatina şi-a atins obiectivul mai devreme cu patru etape de finalul sezonului, în condiţiile în care nu mulţi credeau în salvarea de la retrogradare. Având un avans de 13 puncte faţă de locurile ce duc în eşalonul inferior, FC Olt Olt a surclasat CSM Râmnicu Vâlcea şi FC Maramureş, aflându-se la doar două puncte de locul zece, ocupat de Unirea Alba-Iulia. Principalul grupării alb-vişinii, Dan Oprescu, a vorbit despre parcursul echipei în acest sezon, atuurile jucătorilor săi, dar şi despre aşteptările pe care le are în cele două meciuri care au mai rămas de disputat.

 

Existau voci care susţineau că nu veţi reuşi să vă îndepliniţi nici măcar baremul, iată că v-aţi atins obiectivul mai devreme….

Într-adevăr, foarte mulţi oameni de fotbal din judeţ susţineau acest lucru, dar le-am demonstrat contrariul. Împreună cu jucătorii şi conducerea am avut încredere în permanenţă că avem capacitatea să realizăm ceea ce ne-am propus. Un lucru este foarte important, toate punctele făcute, multe, puţine, au fost obţinute exclusiv pe teren.

 

Prezenţa în eşalonul secund a grupării FC Olt nu a adus multe modificări în lot, practic aţi pornit la drum în mare parte cu echipa ce a evoluat în Liga a III-a.

Da, aşa este. Am pornit la drum în mare parte cu aceeaşi jucători cu care am evoluat în Liga a III-a, practic în jocul de debut cu Alro Slatina, din turul campionatului, am avut un singur jucător nou, Alin Pavel. Dacă vă aduceţi aminte, chiar după acel meci cu Alro, în care, iar, nimeni nu ne dădea nicio şansă, am declarat că suntem bucuroşi că putem arăta că se pot obţine rezultate şi cu jucători care nu au evoluat încă la aces nivel, dar că lumea trebuie să aibă răbdare. La acest capitol, suporterii au rămas datori, nu au avut răbdare.

 

Nu aţi beneficiat de susţinerea suporterilor, atât de mult pe cât v-aţi fi dorit?

Au fost multe momente, mai ales în acest retur, în care echipa avea nevoie de susţinerea lor necondiţionată, iar aceasta a lipsit, deşi la Piatra-Olt se întâmpla un lucru extraordinar. Aşa suntem noi, nu ştim să apreciem un lucru decât atunci când nu-l mai avem. Încă o dată spun, nu au ştiu să aprecieze şi să respecte fenomenul care s-a creat, eforturile financiare fantastice ale investitorilor, cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să se simtă mândri că atât aceştia, cât şi antrenorul, sunt oameni ai locului, iar oraşe cu tradiţie foarte mare în fotbal sunt lipsite de acest lucru. Felicit pe cei care ne-au susţinut cu adevărat.

 

V-aţi temut vreo clipă că obiectivul nu va putea fi realizat?

Au fost momente mai grele, dar în permanenţă am fost siguri că ne putem atinge obiectivul. Echipa a jucat fotbal chiar şi atunci când am pierdut. Chiar dacă suntem convinşi că se putea mai mult, băieţii sunt de admirat că la momentul respectiv au făcut tot ce se putea să câştige.

 

Au existat meciuri în care arbitrajul a fost contestat, consideraţi că aţi fost oarecum dezavantajaţi din acest punct de vedere?

În turul campionatului am avut parte de multe meciuri în care arbitrajul ne-a defavorizat, chiar şi în acest retur, dar trebuiesă recunosc că spre jumătatea a doua a returului arbitrajele au fost bune, spre foarte bune.

 

Care au fost atuurile echipei în acest sezon?

Disciplina tactică extraordinară, atitudinea, pregătirea fizică bună, caracterul băieţilor. Toate acestea oferind o forţă a grupului superioară competitoarelor noastre, care se bazau foarte mult pe valori individuale, dar care au stat mai prost tocmai la capitolele pe care le-am enumerat. Aş vrea să amintesc, nu în ultimul rând, liniştea de care am avut parte pentru a ne face treaba aşa cum trebuie, relaţia patron-antrenori, fără de care rezultatele nu au cum să apară.

 

În retur aţi obţinut mai multe puncte  decât aţi făcut-o în prima parte. Care ar fi explicaţia?

Am tot vorbit în iarnă că lipsa unor jucători cu experienţă ne-a privat de obţinerea mai multor puncte, se ştie că nu adusăsem decât un punct din afară, iar acum, prin plusul de experienţă pe care l-am adus în pauza competiţională, am reuşit să şi câştigăm în deplasare, iar asta întâmplându-se pe terenul contracandidatelor noastre, în momente foarte grele.

 

Aţi avut curajul de a miza pe jucători foarte tineri, unii dintre ei debutând chiar din postura de titulari…

Atunci când am demarat acest proiect am inclus în strategie şi promovarea cât mai multor jucători tineri. Am reuşit, într-o oarecare măsură, însă nu aşa cum ne-am fi dorit pentru că anul acesta am jucat fiecare meci cu sabia deasupra capului. Ar fi însemnat să-i expunem foarte tare, iar progresul lor ar fi fost încetinit. Mai avem în vizor alţi câţiva jucători de la echipele noastre de juniori, asta arată că antrenorii îşi fac treaba bine, dar şi alţi copii talentaţi de prin alte părţi.

 

Ce aştepări aveţi în meciurile care au mai rămas de disputat? Întâlniţi CSM Râmnicu Vâlcea, în deplasare, şi FC Bihor pe teren propriu.

Ne-am propus ca în aceste două meciuri să nu primim gol, ar însemna să acumulăm zece partide fără gol primit, acum avem opt, într-un retur, lucru care ar fi extraordinar pentru o echipă căreia nu i s-a dat nicio şansă.

 

Aţi stabilit planul pentru abordarea noului sezon?

Strategia pentru următorul sezon va fi pusă la cale împreună cu conducerea, după terminarea campionatului. Toată stima pentru staff-ul şi jucătorii mei, care „m-au suportat” şi care au înţeles că aşa arată profesionismul. La îndeplinirea obiectivului şi-a adus contribuţia toată lumea, chiar şi jucătorii care nu mai sunt în lot.

Sursa: gazetanoua.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.