Pandurii, adversari modeşti în Liga Europa

UEFA EMBLEMA

Formaţia Pandurii Târgu Jiu va evolua în turul al doilea din Liga Europa împotriva câştigătoarei dintre Balla Town (Ţara Galilor) şi Levadia Talinn (Estonia), conform tragerii la sorţi, care a avut loc azi, la Nyon, în Elveţia. Preşedintele executive al grupării oltene, Eugen Pîrvulescu, s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi. „A fost o tragere norocoasă. Suntem obligaţi să ne calificăm. Mă bucur că debutăm acasă în. Îi vom vedea la lucru în meciul lor direct“, a declarat Eugen Pârvulescu, la Radio GSP.

Cealaltă formaţie care va evolua în turul doi, Petrolul Ploieşti, va întâlni învingătoarea din „dubla” Vikingur (Insulele Feroe) – Inter Turku (Finlanda).

Atât Pandurii, cât şi Petrolul, vor juca primul meci pe teren propriu, pe 18 iulie, iar returul va avea loc pe 25 iulie, în deplasare.

În primul tur prelimirat al Ligii Europa, Astra Giurgiu (locul 4 în Liga I) va întâlni formaţia NK Domzale, locul 3 în Slovenia. Meciurile vor avea loc în dublă manşă, pe 4 iulie, respectiv 11 iulie. Astra a fost cap de serie şi va juca primul meci în deplasare.

Programul meciurilor din turul 1 preliminar al Ligii Europa: Víkingur – FC Inter Turku, VMFD Žalgiris – Saint Patrick’s Athletic FC, AUK Broughton FC – FK Ventspils, JK Trans Narva – Gefle IF, KR – Glentoran, Chikhura Sachkhere – FC Vaduz, Milsami Orhei – F91 Dudelange, Metalurg Skopje – Qarabağ FK, Mladost Podgorica – Videoton, Flora Tallinn – FK Kukësi, FK Teteks – FC Pyunik, KS Teuta – Dacia Chişinău, AC Libertas – FK Sarajevo, Sliema Wanderers – Khazar Lankaran, Levski Sofia – Irtysh Pavlodar, Hibernians – FK Vojvodina, FC Astana – N3* (Bulgaria), Santa Coloma – Zrinjski Mostar, NK Domžale – Astra Giurgiu, Rudar Pljevlja – FC Mika, Santa Coloma – Breidablik, Drogheda United – Malmö FF, IFK Mariehamn – Inter Baku, Fuglafjørdur – Linfield, Prestatyn Town – Metalurgs Liepajas, NK Celje – Tromsø IL, Tiraspol – Skonto, Crusaders – Rosenborg, ÍBV – HB Tórshavn, Jeunesse Esch – TPS Turku, Bala Town – Levadia Tallinn, FK Kruoja – Dinamo Minsk, SP La Fiorita – Valletta, KF Laçi – FC Differdange, Gandzasar Kapan – FC Aktobe, Čelik Nikšić – Budapest Honvéd, Torpedo Kutaisi – MŠK Žilina, FK Turnovo – FK Suduva.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.