Prometeu conduce lupta-n Dolj

Formaţia craioveană a redevenit lider în campionatul judeţean şi vrea să-şi păstreze prima poziţie până la finalul sezonului.

Obişnuită cu participarea în Liga a III-a ani la rând, Prometeu Craiova s-a văzut nevoită să coboare o „treaptă“ din pricina problemelor financiare, retrogradând la finele sezonului trecut. Incertitudinea a planat asupra viitorului său toată vara, existând şi varianta desfiinţării, însă, până la urmă, s-au găsit resursele continuării activităţii şi, cum lotul de jucători nu a suferit mofidicări majore, gruparea din Valea Roşie a avut un parcurs bun în campionatul judeţean. După şapte runde, echipa lui Viorel Şişoe ocupă prima poziţie în clasamentul Ligii a IV-a, având doar o sincopă până acum, 1-2 cu CS Işalniţa chiar pe teren propriu, în rest a bifat numai victorii pe linie. „Işalniţa are o echipă bună, au câştigat meritat. În urma acestui meci am pierdut şi prima poziţie. Am prins o zi mai proastă, dar ne-am revenit şi iată-ne din nou lideri“, a spus antrenorul „pompierilor“, Viorel Şişoe, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

 
Au avut emoţii cu „GP“ Craiova

 

Prometeu s-a impus destul de greu miercuri seară, pe „Electro“, în faţa „şcolarilor“ de la „GP“ Craiova, una dintre echipele „grele“ ale fotbalului judeţean, dar sunt în grafic. A fost o luptă în „familie“, Viorel Şişoe a câştigat cu 3-2 în faţa prietenului său Paul Răducan, cel care i-a cedat scaunul de antrenor al „pompierilor“ în sezonul trecut. „Am câştigat cu 3-2 (goluri Ghiţă ‘8, Sandu ‘18-penalti, Gae ‘27 / Segărceanu ‘65, ‘67), dar nu pot spune că am avut un meci uşor, pe final am tremurat puţin. ’GP’ Craiova are o echipă bună, nu degeaba este o şcoală de fotbal, şi este una dintre echipele care ar putea ajunge în play-off, fază pentru care luptăm şi noi, CS Işalniţa, Dunărea Calafat, Progresul Segarcea şi FC Podari. După cum se observă e concurenţă serioasă, dar nu-mi fac probleme, suntem în grafic“, a punctat tehnicianul grupării din Valea Roşie, care în jocul de miercuri seară a mizat pe: Băluţă – Enache, Rotaru (‘75, Vătu), Şerban, Sandu – Creţu, Duculescu (‘37, Păun; ’85, Corcoveanu), Preduţ, Dinu (‘70, Vladu) – Gae, Ghiţă. „Le urez multă baftă, sper să-i văd revenind imediat în Liga a III-a, dar trebuie să fie prudenţi, să lupte şi să fie consecvenţi, campionatul este lung“, a punctat Paul Răducan, care i-a trimis pe teren pe: Grecu (‘46, D. Popescu) – Pitulice, Păianu, Baboi (‘70, Petroşanu), Troacă – Marcu, Segărceanu, Cruceru, Câmpeanu (‘46, Pupăză) – Neaga (‘46, Sămăreanu), Cioablă.

 

„Trebuie să promovăm“

 

Dacă în vară plana incertitudinea asupra viitorului echipei, acum, în plin campionat, intenţiile sunt clare, obiectivul Prometeului fiind promovarea. „Clar vrem şi trebuie să promovăm. Avem un lot bun, e aproape acelaşi ca anul trecut… L-am dat pe ’Cartuş’ (Alin Bălă – n.r.) la CS Apa, să-i ajute şi pe ei, şi i-am mai pierdut pe Stamin, Ştoiu şi Bratoveanu, dar a revenit Chiliman, deci nu e diferenţă mare faţă de anul trecut. Şi financiar stăm bine, nu excelăm, dar nici nu ne plângem, deci nu ne rămâne decât să luptăm şi să revenim în Liga a III-a“, a încheiat Viorel Şişoe.

 

 

Liga a IV-a Dolj
Etapa 7: FC Podari – CSJ Ştiinţa U Craiova 6-1, Dunărea Calafat – Energia Craiova 5-1, Recolta Ostroveni – Amaradia Melineşti 1-5, Viitorul Cârcea – Progresul Băileşti 5-0, FC Leamna – CS Işalniţa 1-4, Progresul Segarcea – Avântul Pieleşti 2-0, Prometeu Craiova – „GP“ Craiova 3-2, Dinamyk Craiova – CSO Filiaşi 0-2.
Clasament: 1. Prometeu Craiova 18 puncte (golaveraj 27-6), 2. Dunărea Calafat 16 (24-4), 3. Progresul Segarcea 16 (20-10), 4. CS Işalniţa 16 (21-11), 5. FC Podari 15 (22-8), 6. Amaradia Melineşti 12 (17-24), 7. CSO Filiaşi 10 (9-10), 8. „GP“ Craiova 9 (24-20), 9. FC Leamna 9 (14-16), 10. Viitorul Cârcea 8 (12-12), 11. CSJ Ştiinţa U Craiova 8 (11-15), 12. Dinamyk Craiova 7 (16-26), 13. Avântul Pieleşti 4 (8-14), 14. Progresul Băileşti 4 (11-23), 15. Energia Craiova 4 (8-22), 16. Recolta Ostroveni 3 (8-29).
Etapa viitoare: Energia Craiova – FC Podari, Amaradia Melineşti – Dunărea Calafat, Progresul Băileşti – Recolta Ostroveni, CS Işalniţa – Viitorul Cârcea, Avântul Pieleşti – FC Leamna, „GP“ Craiova – Progresul Segarcea, CSO Filiaşi – Prometeu Craiova, CSJ Ştiinţa U Craiova – Dinamyk Craiova.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.