Pustai: Putem să ne autodepășim

pustai_73906700

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, evoluează joi, de la ora 22.30 (Digi Sport 1), în Portugalia, contra formaţiei Sporting Braga, partida contând pentru returul play-off-ului Ligii Europa. În tur, pe „Cluj Arena“, portughezii s-au impus cu scorul de 1-0. Starea de spirit a gorjenilor este foarte bună, optimismul regăsindu-se şi în spusele antrenorului Cristi Pustai, care crede în minuni. „Este un meci important. Încercăm să jucăm la fel ca la Tel Aviv, adică cu mult curaj din primul minut. Nu avem ce pierde. Nu ar fi mare lucru dacă ne-ar elimina Braga, însă cred că ar fi un rezultat senzațional dacă am reuși să ne calificăm, așa că vom încerca să facem tot ce este posibil. Este un moment foarte important, e un moment în care putem să ne autodepășim și sperăm că vom reuși. Și dacă era 1-1 în tur, tot trebuia să mergem să dăm gol, așa că vom merge să încercăm să câștigăm la Braga“, a declarat Cristi Pustai, citat de sportingorj.ro.
Tot joi, Astra Giurgiu va evolua, pe teren propriu, de la ora 19.00, contra echipei Maccabi Haifa (în tur 0-2), iar Petrolul Ploieşti va primi vizita formaţiei britanice Swansea, disputa fiind programată de la ora 20.30 (în tur 1-5).
Iată şi programul celorlalte confruntări: ora 18.00: Rubin Kazan – Molde (în tur 2-0), Spartak Moscova – St. Gallen (1-1); ora 19.00: Dila Gori – Rapid Viena (0-1), Dinamo Kiev – Aktobe (3-2), Nordsjaelland – Elfsborg (1-1), Stuttgart – Rijeka (1-2); ora 19.30: Trabzon – KS Kukesi (0-2); ora 20.00: Alkmaar – Atromitos (3-1), APOEL Nicosia – Waregem (1-1), Sheriff Tiraspol – Vojvodina (1-1), Slovan Liberec – Udinese (3-1), St. Etienne – Esbjerg (3-4); ora 20.30: Beşiktaş – Tromso (1-2); ora 21.00: Genk – Hafnarfjordur (2-0), Nice – Apollon Limassol (0-2), Skenderbeu – Chernomorets Odesa (0-1), Thun – Partizan Belgrad (0-1); ora 21.30: Dnepr – Nomme (3-1), Eintracht Frankfurt – Karabakh (2-0), Pasching – Estoril (0-2), Standard Liege – FC Minsk (2-0), Zalgiris – Salzburg (0-5); ora 21.45: Slask – Sevilla (1-4); ora 22.00: Feyenoord – Kuban Krasnodar (0-1), Fiorentina – Grasshoppers (2-1); ora 22.05: Tottenham – Dinamo Tbilisi (5-0); ora 22.30: Betis – Jablonec (2-1).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.