România se menţine pe poziţia 52 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României se menţine pe poziţia 52, cu 580 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna iunie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.
Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda – locul 8 (1.079 de puncte), Turcia – locul 29 (735 puncte), Ungaria – locul 31 (716 de puncte), Estonia – locul 56 (554 de puncte), Andorra – locul 198 (15 puncte).
Pe primul loc se menţine campioana mondială şi europeană Spania, cu 1691 puncte, urmată de Germania (1502 puncte) şi de Uruguay (1297 puncte). Brazilia, care luna trecută a ocupat locul cinci, a ieşit din Top Ten şi a căzut pe 11.
Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:
1. Spania 1691 puncte
2. Germania 1502
3. Uruguay 1297
4. Anglia 1294
5. Portugalia 1213
6. Italia 1192
7. Argentina 1095
8. Olanda 1079
9. Croaţia 1050
10. Danemarca 1017.
Următorul clasament FIFA Coca-Cola va fi dat publicităţii la 8 august.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.