Severinul a dat afară „veterani“

Oficialii grupării CS Turnu Severin nu au reuşit să ajungă la o înțelegere cu Mitic şi Moutinho în privinţa restituirii restanţelor financiare, motiv pentru care „divorţul“ a fost inevitabil, în timp ce Neacşa şi Bălău au fost puşi pe liber

Moutinho_0185

Deşi au plecat cu CS Turnu Severin în cantonamentul din Serbia, Milan Mitic, Hugo Moutinho (foto, la minge), Alex Neacşa şi Marius Bălău nu vor continua cu formaţia olteană. Miercuri seară au avut loc negocieri în privinţa restituirii restanţelor financiare, însă propunerile conducerii nu au coincis cu dorinţele lui Milan Mitic şi Hugo Moutinho, astfel că „divorţul“ a fost inevitabil. În privinţa lui Alex Neacşa şi Marius Bălău, oficialii olteni au decis să-i treacă pe „linie moartă“, până la rezolvarea litigiului. La polul opus se găsesc Adrian Olah, Sergiu Arnăutu şi Alex Iordan, aceştia acceptând termenii conducerii severinene.
„Dragoste cu forţa nu se poate“, acesta a fost titlul comunicatului emis ieri-dimineaţă de diriguitorii grupării de la Dunăre. „Conducerea CS Turnu Severin anunţă că jucătorii Milan Mitic, Hugo Moutinho, Alex Neacşa, Marius Bălău nu vor mai face parte din proiectul CS Severin, întrucât nu au acceptat oferta clubului de a continua împreună. Totodată, Adrian Olah, Sergiu Arnăutu şi Alex Iordan vor continua activitatea în cadrul clubului nostru. CS Turnu Severin le-a făcut oferte de a continua la club jucătorilor Milan Mitic şi Hugo Moutinho, dar aceştia nu le-au dat curs. Clubul le-a propus celor doi jucători plata restanţelor salariale, pentru ca apoi ei să-şi continue activitatea la echipă. Cei doi nu au acceptat oferta înaintată de club, astfel încât nu vor mai rămâne. Totodată, administraţia clubului nostru a decis să nu-i mai oprească în cadrul lotului pe Marius Bălău şi Alex Neacşa. Mitic, Moutinho, Bălău şi Neacşa se vor pregăti la stadionul Severin după un program decis de antrenorul principal Jerry Gane, până când le vor expira contractele cu clubul nostru“, se arată în comunicatul severinenilor.

 

Stathis Smyris a explicat care au fost propunerile clubului

 

În cadrul aceluiaşi buletin informativ de pe site-ul oficial este expusă şi o listă cu ofertele făcute de conducerea CS Turnu Severin către jucătorii cu restanţe financiare, fotbalişti pe care Jerry Gane i-ar fi dorit în continuare la echipă.
„În calitate de team manager al CS Turnu Severin, am datoria să informez fanii echipei şi media cu privire la următoarele. Ieri-noapte (miercuri – n.r.), la hotelul Aqua Star, am avut o întâlnire cu domnii Moutinho, Mitic, Bălău, Neacşa, Olah, Iordan, Arnăutu pentru a discuta situaţia lor la echipă, după ce Jerry Gane, antrenorul principal al formaţiei noastre, şi-a manifestat dorinţa de a-i avea în echipă pe aceşti jucători şi în partea a doua a sezonului. Clubul datorează bani jucătorilor menţionaţi, aşa că le-am făcut oferte în acest sens: Moutinho să primească 100% din banii pe care clubul îi datorează până acum, Mitic să primească 100%, Bălău să primească 60%, Olah să primească 70%, Arnăutu să primească 70%, Iordan să primească 70%, Neacşa să primească 60%. Toate negocierile au fost făcute în prezenţa lui Jerry Gane“, a explicat Stathis Smyris. „De asemenea, sunt foarte dezamăgit de comportamentul lui Neacşa, ca jucător profesionist. În patru zile, el s-a răzgândit de cinci ori cu privire la decizia de a rămâne sau nu la echipă, ceea ce demonstrează lipsă de seriozitate şi neprofesionalism. Echipa, indiferent dacă ne place sau nu, a intrat într-o eră nouă, bazată pe reguli. Această echipă va avea success, atât eu, cât şi Jerry Gane credem în munca noastră şi în această nouă construcţie. În zilele următoare vom anunţa transferurile unor jucători români de valoare“, a mai spus managerul echipei CS Turnu Severin.

 

Moutinho: Abia aşteptau să scape de noi

 

Văzând comunicatul, portughezul Hugo Moutinho a contrazis total datele expuse de Stathis Smyris, punctând că de fapt oficialii au dorit să scape de ei. „Nu este adevărat că au zis că ne dau toţi banii şi nici că nu am vrut să continuăm la Severin. Când am revenit din vacanţă mi-au spus că vor să schimbe sângele la echipă şi că nu mă vor, că-mi vor da banii şi să plec. Prima mea opţiune a fost să rămân aici, dar nu în orice condiţii, de aceea mi-am depus memoriul să-mi primesc banii. Cum l-am depus au venit imediat să discute cu mine despre bani, până atunci nimic. N-am văzut nici un leu de şapte luni, cum era să renunţ la munca mea, când ştiu cât m-am chinuit fără bani? Ieri (miercuri – n.r.) am fost declarat liber şi mai trebuie să suport să stau cinci zile aici, pentru că ei pot depune recurs. Nu o vor face, dar trebuie să mă supun la cerinţele lor. Ne-am antrenat astăzi (joi – n.r.) cu Marian Zaharia (directorul sportiv – n.r.), care are licenţa B UEFA. După ce vor trece cele cinci zile voi spune mai multe despre ce s-a întâmplat. Ei nici nu ne-au vrut de fapt, ăsta e adevărul, dar au restanţe faţă de noi şi trebuie să le rezolve cumva. E păcat, pentru că au distrus o echipă frumoasă. Cu jucătorii pe care i-au adus, îi respect şi nu am nimic cu nimeni, nu ştiu dacă vor face un punct“, a spus Moutinho, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

1 Comment

  1. niste vagabonti de conducatori…numai la dat tepe se pricep…sa le fie rusine…au datorie si la mine…m-au amnat 4 luni…sa se spele pe fata cu ei si sa ia…stiti voi..ce..de la biserica de ei…daca nu…da-tii la copiilor aia orfani mai bine…vagabontilor
    sunt curios daca erau eu sa nu duca 6-7 luni bani familiei acasa cum reactionau…dar la prostia care o au an cap…au senzatia ca tot ei sunt aia cinstiti…bravo jucatorilor si antrenorilor din tu si div b…au facut treaba buna acolo,,,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.