Severinul a ţinut campioana în şah

agerpres_roman severin steaua

Formaţia CS Turnu Severin şi-a luat „la revedere“ cum nu se putea mai frumos de la publicul de pe „Municipalul“ dunărean, încheind la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică, în compania noii campioane a României, Steaua Bucureşti. Trupa lui Jerry Gane a făcut o partidă mare, controlând aproape în totalitate ostilităţile de pe teren, conducând pe tabela de marcaj din minutul 25, după ce atacantul craiovean Mihai Roman i-a „strecurat“ mingea printre picioare lui Ciprian Tătăruşanu. Oltenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu un punct într-un final, pentru că Iancu a izbutit să egaleze în primul minut din prelungiri, şutând imparabil din marginea careului de 16 metri (’90+1).
CS Turnu Severin: Hotoboc – Dănănae, Asanovici, Tătaru, Dzhalilov – Hasanovici, D. Stoica – Brata (’85, Bălău), Vranjkovici, M. Roman – Neacşa (’90, Tole). Antrenor: Jerry Gane.
Steaua: Tătăruşanu (’46, Cojocaru) – Georgievski, Szukala, Filip (’29, Iancu), Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Adi Popa, Rusescu, Tănase (’59, Nikolici) – Rocha. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Cartonaşe galbene: Hasanovici ’30, Hotoboc ’82, Vranjkovici ’89 / Pintilii ’70, Rocha ’76.
Au arbitrat: G. Rădulescu – M. Orbuleţ, D. Mitruţi; Ed. Constantinescu.
Observatori: N. Grigorescu, V. Boiţ.
În ultimul meci din Liga I, CS Turnu Severin va evolua în deplasare, împotriva echipei Viitorul Constanţa, partida fiind programată joi, de la ora 20.30 (Digi Sport 1).

 

Jerry Gane, mulţumit de realizările echipei din retur

 

Antrenorul grupării CS Turnu Severin, Jerry Gane, a afirmat că şi-ar fi dorit mult ca echipa sa să obţină tote cele trei puncte cu Steaua, dar s-a bucurat pentru problemele puse campionilor. „Pot să spun că acest punct este ca o victorie pentru noi, deoarece am făcut un joc foarte bun în faţa unei echipe a Stelei completă. Nu am ce să le reproşez băieţilor, din contră, îi felicit pentru problemele puse campioanei României. Adversarii nu mi s-au părut aşa relaxaţi, cred că au venit destul de montaţi după eşecul cu Viitorul. Au avut însă parte de o replică bună din partea noastră. Trebuie scos în evidenţă şi acest lucru. Până la urmă, am reuşit rezultate bune cu o echipă încropită într-o lună. Îmi pare rău doar că oficialii fotbalului românesc au anunţat cine primeşte licenţa şi cine nu cu şase etape înaintea finalului, astfel că jucătorii mei şi-au pierdut motivaţia. Acest lucru ar trebui făcut după finalul sezonului“, a declarat Jerry Gane, la Digi Sport.

 

Reghecampf: Am luat meciul ca pe un antrenament

 

Tehnicianul Stelei, Laurențiu Reghecampf, n-a mai fost la fel de supărat după remiza de la Dunăre, precum s-a întâmplat la finalul partidei cu Viitorul Constanţa, din runda trecută. „A fost o săptămână foarte grea, din cauza acestei probleme cu patronul, dar programul jucătorilor a fost făcut dinainte. Așa am vrut, ca ei să aibă zece zile libere, apoi să mai bifeze alte zece zile de antrenament, după care să urmeze alte două săptămâni de relaxare. Și asta, pentru că urmează o perioadă foarte grea pentru noi, cu Supercupa și cu meciurile de calificare pentru Liga Campionilor. Nu m-a interesat rezultatul acestui meci cu Severin și nici prestația jucătorilor. Pe mine, m-a interesat mai mult ca băieții să mai bifeze 90 de minute de fotbal într-un meci oficial. Cât despre formula de joc, Pintilii poate juca bine ca fundaș central. De aceea a și început acolo și a jucat 15 minute, dar accidentarea lui Filip ne-a schimbat planurile“, a spus Reghecampf.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.