Ştefan Radu îşi bagă picioarele în naţională

18_radu
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a declarat, joi seară, după meciul pierdut în faţa formaţiei Fenerbahce, scor 0-2, în sferturile de finală ale Ligii Europa, că în mod sigur nu va răspunde următoarelor convocări la prima reprezentativă. „Da, cu siguranţă voi spune ‘pas’ următoarelor convocări. Probabil voi avea o discuţie cu Victor Piţurcă după perioada aceasta foarte grea pe care urmează să o avem. Mai multe v-a spus domnul Becali. Nu am avut evoluţii foarte apreciate la naţională şi asta este tot ce pot spune. Sunt jucători care pot duce greul echipei naţionale, nu este nici o pierdere”, a spus Ştefan Radu, la Dolce Sport.
El a vorbit şi despre meciul cu Fenerbahce, la care a provocat penaltiul acordat formaţiei turce: „Din moment ce arbitrul a fluierat penalti, îmi e greu să cred că nu a fost. Am atins mingea cu mâna, dar involuntar. Am sărit la cap şi mingea mi-a atins involuntar mâna”.
Fostul impresar Ioan Becali a declarat, marţi, că în proporţie de peste 90 la sută fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, va trimite o scrisoare către FRF prin care va anunţa că renunţă la prima reprezentativă. Formaţia italiană Lazio Roma, la care evoluează Ştefan Radu, a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa turcă Fenerbahce Istanbul, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Webo ’78 (penalti) şi Kuyt ’90+1.
Centralul scoţian William Collum a acordat penalti pentru Fenerbahce în minutul 78 în urma unui henţ în careu al lui Ştefan Radu, căpitanul echipei Lazio. Românul a primit atunci şi un cartonaş galben.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.